ROSEdu, împreună cu Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității POLITEHNICA din București, organizează Py4School - un set de cursuri ce au ca scop acomodarea profesorilor cu limbajul Python, urmat de alcătuirea programei unui CDS pentru predarea noțiunilor învățate elevilor de liceu.

Programul este susținut de Google, în cadrul inițiativei CS4HS.

Prima ediție Py4School s-a încheiat. Puteți vedea aici proiectele la care au lucrat elevii împreună cu profesorii în cadrul hackathon-ului desfășurat la ultima ședință a cursului.

De ce Python?

Pentru a introduce elevii în lumea programării prin intermediul unui limbaj de actualitate ce este în același timp ușor de învățat. Astfel, Python ar putea înlocui în schema de învățare atât limbajul Pascal, depășit moral, cât și C/C++, limbaj ce prezintă mari dezavantaje în zonele de învățare și expresivitate.

În plus, Python este unul dintre cele mai răspândite limbaje de programare la ora actuală, ceea ce aduce avantajul unei abundențe de exemple și biblioteci utile, alături de comunități puternice și active.

Față de limbajele tradiționale, Python prezintă următoarele avantaje:

Desfășurare

În primă fază, vom organiza șase ședințe de pregătire în perioada 9 noiembrie - 14 decembrie, în fiecare sâmbătă. Acestea vor începe printr-o discuție introductivă și explicații, urmate apoi de workshop, unde vom rezolva exerciții pentru a aprofunda conceptele predate. ROSEdu va oferi și suport online de curs, cu documentație și exerciții.

După aceasta, în semestrul al doilea, vom oferi suport în desfășurarea unor clase pilot de Python în cadrul cluburilor de informatică. Pentru aceasta vă vom pune la dispoziție un manual, site de curs, exemple de teme și, în plus, vom fi prezenți în cadrul ședințelor pentru a ajuta cu suport tehnic, dacă este necesar.

Pe timpul verii, vom oferi suport pentru definitivarea propunerii de CDS, care să poată fi inclusă în următorul an școlar în oferta școlii și implementat pe baza claselor pilot.

Programă

Începem cu elemente de sintaxă și operații de bază. Apoi ridicăm nivelul pentru a oferi același suport de implementare în Python ce există în Pascal și C/C++. Având aceste noțiuni fundamentate, trecem la noțiuni specifice Python și aplicații practice. În final, vom lucra la un proiect ce va fi implementat în întregime în cadrul ultimei ședințe de pregătire.

Pentru mai multe detalii, accesați programa. Conținutul pregătit pentru se găsește pe wiki.

Echipa


Răzvan Rughiniș

Coordonator proiect

Daniel Rosner

Coordonator relații cu liceele

Mihnea Dobrescu-Balaur

Coordonator echipa

Alexandru Eftimie

Coordonator tehnic

Alex Morega


Andrei Petre


Mariana Mărășoiu


Mihai Tabără


Sorina Sandu


Vicențiu Ciorbaru

Date de contact

Email: py4school@rosedu.org